Severina

Ora 9:00. Arșița de August penetrează suav răcoarea dulce din dimineața aceea de vară insalubră. Deja erau ultimele zile din lună, iar anotimpul abia mai avea puls, se mișca mai mult cadaveric făcând slalom printre temperaturile tot mai mici. Miros pregnant de prune cu gât se așterne pe lenjeria patului impecabil apretată în timp ce o fetișcană zveltă ca o căprioară nou-născută își prinde părul lung și rar într-un elastic negru și ieftin.

Pe Severina au crescut-o mama și mama mamei, ele două singure într-un sat aflat între două lumi. Au avut grijă să aibă ce să mănânce, au lăsat-o cât a fost mică să se joace atât cât i-a poftit inima și au trimis-o 10 clase la școală „ca să facă om din ea”.

Mai târziu, văzând că fata crește, mama și mama mamei au hotărât tot ele doua singure în acel sat aflat între două lumi să-i găsească pețitor. De frică să nu rămână singură, că ele două sunt batrâne și „cine are grijă de fată?”

În seara acelei zile de August îl așteptau pe cel care cu puțin noroc ar fi devenit soțul Severinei. Nu au întrebat-o dacă e de acord sau dacă vrea să se mărite sau dacă știe măcar ce presupune a avea un soț ea nevăzând în viața ei o figură masculină prin preajmă. I s-a spus doar că ea nu are tată și nici bunic așa că s-a obișnuit cu ideea, nefiind foarte curioasă de ce nu are tată și bunic așa cum mai toți copiii au.

Mama și mama mamei l-au chemat pe băiatul în cauză la ele acasă ca să cunoască fata. Nici vorbă să nu-i placă Severina, ea care e „o dulceață de copil.”

Nici nu am terminat bine gândul ăsta că Mihai a sosit deja la cina unde a fost invitat, a văzut fata și i-a și plăcut. Și-a imaginat-o cum îl așteaptă cu masa pusă atunci când el sosește de la oraș (e paznic la o firmă), cum îi spala uniforma de lucru în albia roșie cadou de la mumă-sa și cum ea e mama moștenitorilor lui cu care se va mândri la toată lumea.

Severina, în schimb, își dorea altceva de la viața ei care până acum fusese cel mult anostă. Terminase cele 10 clase și voia să meargă în continuare la liceu, la seral. A făcut o pauză de câțiva ani, patru mai precis dar de cum venea toamna voia să meargă din nou la școală. Mihai, acest falnic flăcău din inima dealurilor a sosit în casa ei parcă cu un scop anume, acela de a o distrage de la planul ticluit și stabilit cu atâta meticulozitate. Ea voia schimbare, voia să învețe, să fie deșteaptă nu să stea toată ziua să măture și să facă mămăligă dar fiind prima întâlnire de acest tip, prima dată în toată viața ei anosta și lipsită de anvergură i-a cam plăcut flăcăul, destul de mult. În câteva zeci de minute a ajuns să-l venereze și să-i studieze fiecare gest, fiecare silabă, fiecare răsuflare. Cel mai tare a frapat-o faptul că i-a părut un băiat sigur pe el care cu timpul se va transforma într-un bărbat de nădejde, bun la casa omului.

– Și ia zi, Mihăiță! Cât ți-e leafa? Întreabă iscoditoare mamaie.

– Măi mamă, lasă bietul copil să-și înghită dumicații! Mai vrei niște ficăței, Mihăiță?

– Nu este nicio problemă tanti Lina! Păi am o leafă destul de bună, cât pentru doi. Pun în fiecare lună bani deoparte pentru că nu am ce face cu toți. De-aia nici nu mi-am făcut cont la magazinul de la colț, dacă nu fac datorii, ce rost are?

– Ooo, i-auzi, bun așa! Nici noi nu avem datorii la magazin, da’ ce-i drept avem cont la magazin că nu se știe niciodată, zice veselă mamaie cu ochii tulburi sclipindu-i de bucurie. Dar tot nu mi-ai zis ce leafă ai, iar de data asta ochii tulburi a-i babei se îngustează de curiozitate.

– Bre, mamă, da’ termina dracului! Ce Doamne iartă-mă? Nu vezi că ești insecretă? Ce Dumnezeu? Dă-o-ncolo de treabă! Țipă subțire Lină încercând totodată să pară ceva mai mult decât este și va fi vreodată.

– Indiscretă, spune încetișor Severina.

– E? Ce spui copilă acolo?

– Se spune indiscretă, mamă!

– D-apăi io n-am făcut școală ca tine! Io mi-am rupt de la gură ca să te trimit pe tine la școală ș-am făcut bine. Acu’ nu mai puteai să mă corectezi dacă rămâneai tufă ca alilalte din sat.

– Întradevăr aveți o fiică tare deșteaptă, tanti Lina. Nu te supăra, Severina dar câte clase ai făcut?

– Zece! Tu?

– Eu le-am făcut pe toate douăsprezece la liceul de electrotehnică din oraș.

– Și eu vreau să le fac pe toate. Am întrerupt că n-au mai avut mămica și mamaie bani să mă țină.

– Eee, acu’ mulțumește-te cu ce ai! i-o taie firav maică-sa. Îi pare și ei rău ca n-au mai avut bani dar ce să-i facă?

– Severina, alături de mine îți vei putea continua studiile, îi spune Mihai pe un ton grav dintre cele mai grave.

Severina se făcu rapid roșie ca o pătlăgică zbierând în gând că l-a prins pe Dumnezeu de un picior.

– Școală îi trebuie ei? Ea tre’ să steie acasă la spălat și făcut mâncare că așa am învațat-o și io și mă-sa! Gata cu școala, s-a termenat! De-acum bărbat și familie!

– Dar mamaie, dacă el vrea ce te bagi matale, bree? scâncește răstit biata Severina.

– Tanti Artemisa, dar din partea mea nu-i problemă. Dar tanti, dacă Doamne ajută ne luăm, eu o las să meargă la școală.

– Io n-am fost la școală! Am stat acasă s-o ajut pe mămuca. Tăticu era plecat mai mereu să muncească așa că am stat ani de-a rându’ cu mămuca, de nici bărbat n-aveam de gând să-mi iau dar m-a găsit el pe mine când frecam covoarele pe cărare, în fața prispei. M-a văzut atunci și m-a și luat de nevastă. Am locuit amândoi cu mămuca și n-a durat mult de am făcut-o pe Lina, atât. Alt copchil n-am mai vrut. Când să mai am și timp de școală? Lecții îmi trebuiau mie atunci? Mi-a dat viața, ohoho, numa’ lecții.

– Da, bre! Dar nu mai e ca pe vremea matale, scâncește iar Severina.

– Faceți cum o-ți ști! Eu s-o văd pe Severina măritată și la casa ei și pot să mor liniștita!

– Tanti Artemisa, nu-ți fă mata griji. Dacă Severina vrea, ne-om tocmi noi cu toate.

Severina roși exact ca o fată mare la măritat ce era și îl trage deoparte pe Mihai spunându-i că ar cam vrea să își consulte cugetul în noaptea ce urmează, iar a doua zi îi dă un răspuns clar. Mihai incuviințează, mai stau o vreme la taclale, că așa e frumos, apoi pupă mâinile celor trei femei și iese pe poartă promițând că va veni următoarea zi ca să afle răspunsul Severinei.

În ziua cu pricina, mare sărbătoare pentru cele trei femei din satul dintre două lumi. Noaptea, Severina i-a dat în gând o șansă lui Mihai, în speranța că așa va împușca doi iepuri: școala și măritișul. Au făcut cu toatele curățenie, au tăiat o găină și-au făcut-o pe grătar cu saramură, mamaie a trântit o mămăliguță „de milioane” și o plăcintă cu brânză aburindă.

Severina și-a căutat în dulapul lăcuit cea mai frumoasă rochie pe care își amintește să o fi avut vreodată, puțin deasupra genunchiului, de un verde inadmisibil de crud. Și-a lăsat părul lung și galben ca un soare peste mijlocul subțire și s-a așezat tacticos în fața oglinzii pătată de vreme ca să își exerseze expresiile fețișoarei cu care îi va da vestea lui Mihai. Până la urmă a hotărât că va fi zâmbăreață ca o floricică de vară târzie dar nu foarte zâmbăreață, ca să nu pară de-a dreptul tălâmbă.

Au așteptat doamnele și domnișoara ceva vreme. Un ceas, două, trei, cinci. Nimic. Deja Artemisa, mamaie adică, începe să se ingrijoreze și să nu aibă stare, Lina să drăcuie („Al dracu’ cu neamu’ lui, etc”) și Severina să se pleoștească, floricica de vară târzie se ofilește cumva în slow motion. Sătulă de așteptat s-a dus la ea în cameră să își schimbe rochia de acum prea incomodă și s-a pus pe somn. Somnul o ajută să gândească după ce se trezește din el, noaptea e un sfetnic bun zice o vorbă și o zice bine.

De dimineață, tanti Artemisa iese ca de obicei la poartă să mai vadă cine trece. Ca în fiecare dimineață, bineînțeles, trece tanti Milana și se iau, bineînțeles, la vorbă.

– Ce-ai mai făcut, Artemisă?

– Mm, ce să fac? Uite necaz pe capu’ meu și-a fetei.

– Ăuăleu?! Ce s-a întamplat, femeie?

Începe Artemisa a-i povești Milanei tot cap-coadă, Milana ba mirată, ba ofensată, ba întristată și ea de poveste, vai Doamne cum să faci așa ceva? Arza-l-ar focu’ ș.a.m.d.

– Stai tu Artemisă. Îmi vorbești de Mihăiță a lu’ cutare care sta pe strada cutare?

– Ăla!

– Ooo, dar tu n-ai auzit Artemisă? A plecat azi la București și de-acolo ține drumu’ până în nu știu care țară, că i-am uitat numele. Cică a cunoscut o mândra pe internet din-ăla zicea nepotă-mio. Cică or vorbit aseară și azi, dus a fost Artemisă.

– Cum? Aseară a cunoscut-o și azi s-a dus după ea?

– Nu, femeie! Vorbeau demult, vezi de treabă.

– Da’ pe fata mea de ce a vrut s-o-ncurce?

– Eee, cică zicea maică-sa mai demult că a avut și el o fată, dar în care țară oare? Ptuu, ce-am uitat! Româncă de-a noastră, nu-ți închipui că străineză, nu era el în stare, așa, zicea maică-sa că avea o fată. Pormă s-or fi certat că n-a mai vorbit cu ea. Pesemne că aseară l-o fi sunat și s-or fi împăcat, Dumnezeu știe.

– Ce-mi spui tu mie, Milană femeie? Acu’ ce-i zicem noi la fată? Cacu-mă-n mortu’ lui dar de pramatie, vorbesc eu și cu mă-sa ca sa vadă ce ficior ș-o crescut la ușă.

S-a întors baba agale către casă frământându-se cum o să-i spună ea bietei Severina că Mihai, acel băiat cumsecade, a dat bir. După o fufă. În fine, i-a spus, că baba nu umblă cu jumătăți de măsură, la ea una și cu una fac întotdeauna două, dar fata nu a zis nimic. S-a dus în camera ei de unde a ieșit rar în zilele ce-au urmat. Nu a plâns, nu s-a tânguit, nici n-a suspinat măcar, doar s-a gândit. A vrut să se gândească mai bine la ce are de făcut. Are 20 de ani, 10 clase, a muncit doar în curte la mamaie, știe să spele, să gătească, sa calce rufe, sa coasă. Au învățat-o mama și mama mamei de toate. Are doi ochi, două mâini, două picioare, nu se dă înlături de la muncă și simte că a venit vremea pentru schimbare mai devreme decât se aștepta.

A ieșit în sfârșit din odaie și a făcut un anunț scurt, precis și cuprinzător, care a învolburat un picuț spiritele în liniștita familiei Petru care locuiește într-un sat între două lumi:

– Mamaie, mămică, eu plec la oraș!

Mămica avea în mână un bibelou din porțelan alb pe care îl ștergea de praf. Până la urmă s-a făcut praf… bibeloul.

– Ai înnebunit??? zbiară elegant mamaie. Ce să cauți tu singură la Falcalați? Ce-ai băut? Ce-ai mirosit? Io ț-am zis să nu mai cumperi acetonă!!!

– N-am băut bre mamaie nimic. Și nu plec la Falcalați! Eu plec la capitală!

Mămica s-a sprijinit nițel de mobila pe care încetase să o mai șteargă de praf încă de când a intrat Severina pe ușă și după-aia s-a sprijinit cu totul de podea.

Va urma! 🙂

Sursă foto

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s